E sufletul gol si rece, racit de fulgii cazuti noaptea treacuta, de ce nu vi sa incalzesti locul?!, sa imi arati ce e norocul, unde esti iubito?! aprinde faclia ce a ramas sub patura de zapada asternuta sub geamul, ce da spre groapa cu gunoaie a locului unde isi bea amarul si om si faptura!

Eram in spatele cortinei si m-am ascuns de lupii ce vroiau sa ma inhate, iar tu erai sub luna senina neinfricata in fapte… iar cand ai zarit omul din mine care se imbata la a ta privire, tu m-ai cuprins in largul tau zambet…apoi ai plecat luand tot ce ai putut lua si m-ai lasat cautand in plina zi, chibritul ce ar lumina incapera goala…

Nu ma certa ca iti scriu acum depresia in cuvinte, mie greu!, mie frig! sunt singur pe lume…

Ce lume, ce oameni, eu te vreau ca altadata cand lumea era doar una pentru totdeauna; eu vreau doar iubire, faclie nestinsa de tine aprinsa, vreau sufletul de copil ce zace in tine, vreau ochi tai sa vada prin mine, te vreau cu intregul tau arsenal de obiceiuri ciudate, vreau sa pasesc prin pasul tau, iar treapta sa o urc doar de dorul tau… de ce imi fac singur rau?! e simplu, te vreau langa mine, ma omoara sufletul meu gol;
Ce oameni sunt cei care vad carnea si nu vad lumina?! Ce oameni sunt cei care te vreau doar odata?! Ce oameni sunt cei ce nu vor sufletul ci doar trupul…
Nu stiu ce oameni sunt ei, dar stiu ca omul din mine plange in lipsa palmei tale calde ce incalzeste obrazul…

Dar vi si spui cu voce tare: Ce ti-am facut eu tie?! Eu nu am spus ca te iubesc;

Iar eu ma arunc in abis, ma ascund dupa ultima camasa nepatata de culorile ce le aveam pe fata, dar oare ce a fost in mintea ta?! sunt eu nebun; mie frig! sunt singur si mie frica de lumina absenta din sufletul alb, iar negrul ma orbeste si nu vad adancul ce ma cuprinde cu totul;

Cum sa iti spun ca as vrea sa fi a mea?!; Cum sa te opresc din mersul tau?! cand eu ma pierd fara sa stiu de mine din cauza prezentei mele murdare in preajma “altarului” tau…

Vei fi pentru mine, iubirea ce a durat doar o clipa! privirea aruncata in gluma ce a starnit valuri si furtuna; depresia ce continua a ma atinge in camera rece, desi gazul se arde, sufletul e rece…

Dau la o parte zapada si ea se asterne la loc; nu am scapare: esti sau nu?! cu mine, in mine, pentru mine, insusi prin tine…

Iar cand imi bate vantul in suflet raspunde ecoul dureri amare si spune cu vocea iubiri ce plange: Aici nu sta nimeni!