Albul din baie te inebuneste, afara e alb si gresia e rece, e iarna si gazul ce arde acolo nu te incalzeste…

Vidul din geam e gol si singuratic, tavanul se aproprie tot mai mult de podea, camera se strange, cere o haina, tu intri in depresie si canti melodia obsesiei… Si ninge, si ninge, e frig, e alb, e pustiu, te urmareste urma stalpilor de afara care se inalta din pamant la fel ca niste tepe; si nu e decembrie e 13 noiembrie, e 13 si e marti, deci ai grija ce lama alegi in nebunia culorii, ce arde, caci albul e alb… dar tu esti in baie si dai drumu la apa, auzi apoi tevile cum incep sa se miste in perete, sunt reci iar apa le raceste si tace; si nu vine apa, curge doar sange; si baia devine o balta de sange si rosul cu albul se amesteca deodata, esti singur si becul se stinge, iar fereastra e tot mai departe, la ea vezi cum aterizeaza fulgii grabitii, vor sa-ti acopere rana, sa iti opreasca suferinta, dar tu nu mai esti…

Si uita cum suna strainul la usa, uitase sa-si ridice cadavrul din baie, si tu ii deschizi usa si el merge in albul ce te orbeste din baie, isi culege inima plina de sange si pleaca in ploaie, si ninge si ploaie si noaptea se lasa; e frig, si vantul bate; pustiu este drumul, doar cainii de la porti ii sperie pe hoti!

Sunt singur in coltul camerei obscure, iar EA poate e in coltul celalalt de lume si poate din nebunie, sau pura nestiinsa, alege lama potrivita si se stinge din viata, crezand ca e singura, cand eu de fapt traiesc aceste clipe gandindu-ma la ea, caci EA e speranta ce in viata ma tine, EA e singura pe care o simt ca exista, dar ea e nebuna si sfarseste povestea;

Si uita asa incepe iarna, si intre claxoane, oameni grabiti si multa prostie, ma apuca depresia … la mine e rece, e frig si e alb!