Imi repet: Colega, vrei o viata sau un blog, alege; cred ca cunoasteti deja versul din melodia celor de la Parazitii - Concentrati in metropole; iar cand stai sa te gandesti parca toate se leaga…

De ce acest blog?! pentru ca incerc sa transmit, la fel ca ceilalti un mesaj, incerc sa aduc o schimbare in conceptia tuturor, incerc sa reinviez anumite sentimente pe care lumea de astazi le uita, ori nu mai crede in ele, pentru ca materialismul fura ochii pana si celui mai drept om, dar totusi in toate vrei sa crezi ca mai exista o speranta, ca mai exista o sclipire, o sansa, insa ajungi la fel ca mine in acest moment sa stii sigur ca acea speranta s-a stins de mult, “sansa” a murit inca din scutec, nimic nu mai e posibil, sa treaca vremea mai repede, sa se scurga viata, sa se puna PUNCTUL fiindca spre alte lucruri nu vad vreo lumina…
Blogul pentru mine?! inseamna libertate, inseamna libera exprimare, dar totodata inseamna timp, inseamna incercarea care nu are reusita, vreau sa educ omul care nu mai poate fi educat, e o lume in care banii strica tot ce a mai ramas din adevaratul om; o lume in care minciuna izbandeste in fata adevarului pentru ca specimenele naturii, acesti oameni fara coloana verticala prefera sa ascunda adevarul, sa aduca minciuna, sa traiasca in minciuna, dar cel mai rau lucru, este ca minciuna cu care ies la inaintare face pe altii sa sufere, ii face confuzi, ii face neincrezatori si toate pe buna dreptate, mincinosul minte pana in mormant… Blogul acesta mi-a suportat depresiile proprii, micile bucuri si putinele clipe minunate, dar le-a dus pe toate cu bine.
Copile, ce-i cu tine?! iara te gandesti? … cunosc intrebarile astea inainte sa le rostesti, stii ca ma deranjeaza anumite lucruri, gesturi(o stii prea bine), nu mai intreba; se intampla pur si simplu. Cu totii suntem unici, dar cateodata mi-as dori asa mult sa fiu in pielea altora, sa nu mai gandesc asa mult, sa nu mai analizez atatea lucruri, deoarece sincer iti spun: e greu sa simti ce simt eu.
Sa se schimbe… cine ei?! nu ii voi vedea schimbati nici daca ma mai nasc odata, ei nu mai au cum, atunci schimbate tu; eu? pentru cine? pentru ce? prefer sa raman in lumea mea de gheata, in care te-am urcat pe acel piedestal, si in care privirea ta ma incalzeste, ma bucur pentru lucruri marunte, o vorba calda, o atingere simpla, nu vreau palate, fiindca cred ca sunt prea mari, am momente in care am impresia ca pana si camera in care imi duc viata asta nenorocita, e prea mare pentru fiinta asta mica care zace in mine.
Sti bine ca vreau asa putine lucruri, insa pe care le vreau doar pentru mine…
Vroiam sa iti vorbesc de valori; sti sa recunosti un om valoros? banuiesc ca nu, adesea ne inseala prima impresie, de multe ori ne inselam in privinta multor persoane, e ceva firesc dincolo de toate suntem oameni, e pacat ca ne dam seama de adevaratele valori abia in momentul in care au disparut, iar atunci nu ne mai ajuta cu nimic, doar a fost odata, acum numai este, incepem sa cautam si ne pierdem viata tocmai pentru ca nu privim langa noi …
Ce conteaza cu adevarat? pentru ce traim? intrebari care ma framanta de o vreme buna, raspunsul final cred ca il voi afla cand voi trece dincolo, poate atunci imi voi da seama daca mi-am facut simtita prezenta in lumea asta, sau am fost doar un altul si voi realiza ca am trait degeaba… de multe ori ma vad inutil, tocmai pentru ca nu ma pot adapta, pentru mine viitorul e unul conceput din idei idealiste(am mai spus acest lucru si in trecut, aduti aminte), urasc oameni materialisti, stresati astia care se schimba in animale in prezenta banului.
E o viata de cacat, in care ajung sa-mi murdaresc bocanci si ma colinda mai toti draci…
Traiesc intr-o lume de artisti, cum, nu stii ce sunt artisti? stai ca iti raspund tot eu, artisti sunt oameni astia pe langa care treci zilnic pe strada, oameni de pe langa tine cu care intri in discutie, amici sau prieteni buni, care poarta masti, mai caraghioase decat la teatru si joaca pe scena asta improvizata a vietii, sunt demni de aplauze, nu isi dau seama ca se inseala pe ei si totodata ranesc tot ce ating in jurul lor, unde dracu sunt oamenii asemeni mie?! datimi o lanterna sa fac lumina in sala, scena e prea mica, artisti ma dau jos…
NU vezi ca nu are rost sa te porti in felul asta, pentru ca nimeni nu mai apreciaza; am observat si a incetat sa imi pese, nu-mi trebuie mie aprecierea lor, eu nu traiesc pentru ei, nu traiesc nici pentru mine, traiesc pentru fiinta pe care cateodata cred ca am gasito, traiesc pentru urmasi, traiesc pentru ideile sincere si crude, si cu siguranta nu traiesc ca sa ma schimb in monstrul societatii, in bestia de care e nevoie, NU, mai bine ma sting, la fel de simplu cum m-am aprins, ah! si inca ceva, sa nu plangeti cu lacrimi prefacute, de nu simtiti nu plangeti, decat sa faceti un film pe seama vietii unui om…
Ce ma enerveaza in ultima vreme e ca observ oameni care ne ameninta cu viata lor, oameni contagiosi, stirile nu lasa oameni sa moara in coltul lor intim, fel si fel de dobitoci care se urca pe stalp, cladiri sau mai stiu eu ce obiective inalte cu gand de sinucidere, dar parerea mea e ca nu au asemenea ganduri, cei care vroiau sa faca asemenea lucru il face fara ezitare, mah! de esti hotarat, ce mai astepti, dati drumul, nu astepta sa vina televiziunea sa te filmeze si sa iti plangi soarta ta pe ecranele tv, sau oare crede respectivul ca e singurul pe care viata l-a nedreptatit?!
Cand te hotarasti sa o faci, cauta o funie al dracului de groasa, sau cladirea pe care te urci si de pe care vrei sa ajungi repede jos sa fie destul de inalta, fiindca daca esti sigur pe tine ti-ar parea rau sa esusezi, si nu zabovi mai mult de un minut, ca s-ar putea sa te razgandesti…
Se prea poate ca articolele sa fie din ce in ce mai rare, se prea poate ca intr-o zi, o luna, un an sau mai multi sa afli ce am ales, daca am ales sa iti vorbesc in continuare de viata asta mizerabila, sau am ales sa mi-o traiesc;
Zilele astea s-ar putea sa iau mai mult decat un singur pumn in fata, nu stiu de ce, dar asa am eu o presimtire, dar nu ar fi nici primul, si cu siguranta nici ultimul, doar pentru ca vreau sa se recunoasca greselile, sa se vorbeasca adevaruri, sa dispara odata pentru totdeauna minciunile.
Ma uit adesea la mine dintr-o alta perspectiva, ma vad batandu-ti litere de pe o tabla, vorbind despre viata, criticand, dar nu ma vad niciodata traind viata asta…
Cand ma vezi inadaptat situatie, ingandurat si provoc doar indispozitie, fugi de mine, evita-ma, spune-mi verde in fata, sau daca esti tu(sti tu cine), inveseleste-ma cu o vorba buna…
Am oprit comentariile, ai ceva de spus, spune la tine pe blog, la articolul asta nu vreau comentarii;
Ce alegi?! o viata sau un blog?!