A fost odata, sau s-ar vrea sa fie, ca de nu a fost si nici nu s-ar vrea sa fie nu s-ar mai povesti…

…clipe…

Nebunie pe strada, alearga tampitii, traverseaza strada nepasator si totul se deruleaza prea repede pentru ochii celui care priveste din sala filmul nebun, al carui regizor e insusi stapan al muritorului din el.
Dimineata, frig afara, intuneric, o camera goala, un trup talharit de sentimente deschide ochi si priveste tavanul, acelasi tavan pe care in vreo doi ani se implineau doua decenii de cand il priveste, dar tavanul nu mai e acelasi si acum nu ii mai place, adesea petrecea ore in sir privind liniile ce la fel ca niste santuri imense le intalnea cu privirea pe tavanul camerei sale, porneau dintr-un colt, iar el le urmarea pana ce dispareau in perete, iar atunci cauta alta, pierdea orele si nu intelegea de ce lucrurile nu au sentimente, pentru ca el avea o obsesie pentru propria camera, camera sa era lumea sa, exteriorul nu il afecta atata timp cat el era in interiorul lui; mereu s-a gandit la camaruta sa ca la o comunitate bazata pe incredere, pentru ca: tavanul pentru el, se prabuseste daca raman doar trei pereti, pentru el cele patru parti sunt esentiale pentru ca tavanul sa nu cedeze, sunt la fel ca pilonii pe care cladesti sentimentele unei relatii, daca baza nu e solida, odata va ceda, mai devreme sau mai tarziu, totul se bazeaza pe incredere.
Nu avea timp in acea dimineata pentru a analiza tavanul, in plus acum il evita cat de mult putea, nu ii mai era drag, mai mult chiar, ajunsese sa-l urasca, iar astazi mai mult ca niciodata se grabea sa se coboare din pat, desi frigul de afara il simtea pe la geamuri si ii crea o stare de disconfort, el era cald, iar acomodarea cu exteriorul l-ar fi costat cateva minute lungi; Se imbraca si iese in graba in strada, acolo incepea vacarmul, era totusi devreme, insa bestiile n-au somn, pleaca privind in pamant, “frigul ingheata si ultimele sentimente?” se intreba in sinea lui si nu cunostea raspunsul, se indrepta catre nicaieri, dar acest lucru nu il deranja, acum ca se obisnuise cu frigul isi dorea ca aceasta lipsa de caldura sa ii inghete si ultimele ganduri, ar fi vrut sa aiba o ora de nebunie…
Ajunge departe si totusi aproape, isi da seama ca a mers intr-un cerc fara sa realizeze, acum e iarasi la doar cativa metri de locul sau, acolo unde camera sa respira, nu intelege cum s-a intamplat, dar accepta si intra inauntru; aerul statut il plesnete peste fata, dar starea de inghet il face incapabil sa riposteze, ajunge la fereastra si o deschide, in camera se aude doar un scartait, iar aerul de afara intra si isi face loc in colturi;
Se aseaza pe podea, spatele il propteste de pat, analizeaza: “am vrut ca frigul sa imi inghete sentimentele, de ce nu a reusit?” peretii il aud, si murmura in soapta: “noi, va invidiem, viata noastra incepe atunci cand zidarul pune prima caramida si se sfarseste adesea mult prea tarziu, ne prabusim singuri, sau ne demoleaza; pe cand voi, uitate la tine, esti fiinta, respiri, simti si te zbati; ce mult ne-am dori sa putem sa facem si noi aeste lucruri, esti om, inseamna ca ai o inima, iar inima aia o dai adesea fara sa iti dai seama, dar cateodata nu primesti nimic in schimb si suferi, vezi viata fara rost, fiindca nu de fiecare data o incredintezi persoanei potrivite, dar inimei nu ii dictezi tu, ea se arunca ca nebuna si nu ai ce-i face, pentru asemenea lucruri noi, peretii, va invidiem”, nu ii venea sa creada ce aude, simtea ca innebunise: “sunt prea singur si incep sa am pareri, ce nebunie, cum sa vrei sa fi un om, ce n-as da acum sa nu mai simt nimic, sa fiu rece, sa nu ma aprinda nimic in felul cum m-a aprins deoarece altceva decat suferinta pana acum nu am avut” se cutremura camera cu totul, pereti urla: “nebunule, iubeste, crede si traieste, nu iti dori sa ramai rece, vei fi rece peste o vreme, la 2 m sub pamant si vei vrea din mormant sa poti iesi, traiesti o singura data, iubeste si traieste, iar cand mori, mori iubind si nu urand”, prea derutat, simtea capul greu, vroia sa adoarma, se ascunsese in pat, inshise ochii fiindca nu vroia sa mai vada peretii si tavanul, nu vroia sa ii mai auda, vroia doar sa adoarma, iar dupa o vreme adormise … vacarmul se auzea in camera, uitase fereastra deschisa…

…pentru ce a fost, este, sau va fi odata…