Altii o sa spuna ca suntem generatia pe care nimeni nu o poate multimi, eu vin si spun ca ne-au facut pe noi generatia de sacrificiu…

 

Eu unul sunt satul sa vorbesc despre lucrurile astea, dar vad ca altfel nu se poate, suntem luati de prosti, si da, posibil ca generatiile de azi sa nu mai fie interesate chiar asa mult de carte ca cele anterioare, au aparut noi preocupari, dar asta nu inseamna sa iti bati joc de copii astia, printre care ma numar si eu, se vede ca cei de la conducerea invatamantului romanesc, nu au copii, sau daca au, se pare ca nu dau bacul anul acesta, ori cu siguranta i-au trimis la studii in alte tari(chiar stiam un caz, acum nu imi amintesc sa pot da nume, dar stiu ca un domn care se afla acolo la conducerea invatamantului romanesc intr-o anumita perioada, avea odrasla la studii in alte tari, deci se vede ce treaba faceau, nu le pasa de invatamantul romanesc)…
Apropo eu anul asta imi sustin examenul de bacalaureat, dar tare as fi vrut sa nu fie cum e acum, doar incompententa la nivel inalt, tampeni peste tampeni.
Te anuntasem in: Subiecte bacalaureat 2008 de aparitia lor, a posibilelor subiecte, care pana la urma nu sunt definitive, inca mai pot apara modificari, nu m-am uitat mult peste ele, ba chiar putin ar zice unii, dar a fost indeajuns ca sa imi dau seama ca va iesi mare “poveste” la bac!
Nu ii inteleg!
Nu stiu cum au fost cele de anul trecut, dar din cate am auzit ceva mai usoare, mai accesibile, puteai sa iti iei bacul, dar anul asta se pare ca luarea lui implica mult efort si trebuie sa fi al dracului de inteligent, pentru ca s-ar parea ca exista subiecte medi si grele, cele usoare pe care le rezolvau majoritatea s-au cam scos, oare de ce?!
WOW nu imi spune, nu imi spune; m-am prins(si o sa ma tin bine) vor sa treaca la un alt nivel, vor mai mult de la noi, WOW, ura, ura :)
Iti dai seama ca glumesc desi imi vine sa urlu, nu imi pot explica cum au ajuns in halul asta, schimba de la an la an si macar de ar schimba treptat, de ar avea inca de la bun inceput un plan de bataie, dar ei nu; parca ar da cu banul, asa se comporta.
Daca vor astfel de schimbari de ce nu anunta anul asta, pentru cei care intra la toamna in clasa a noua, ca sa anunte ca schimbarile ei le vor prinde deci, de la ei se vor astepta doar la copii buni si foarte buni, nu si la cei slabi, de care e plin acum invatamantul romanesc, si cred cu tarie ca un copil slab nu are multe sanse sa ajunga la un nivel mediu in cateva luni de zile, deci nu vad rostul.
Imi place ca se gandesc si la cei saraci si care nu au posibilitati materiale prea mari!
Anul trecut(chiar nu as vrea sa ma mai rezum la ce a fost anul trecut, dar trebuie sa iti arat o punte de legatura) subiectele au aparut tot pe internet, mai devreme, si au fost, spre exemplu la limba romana 100 de foi(sa le spun asa) care reprezentau cele 100 de variante posibile cu cele trei subiecte; anul acesta domnii vor sa taie padurile, vor sa faca din Romania un adevarat desert, pentru ca avem nevoie in cantitate tripla de toata hartia necesara anul trecut, pentru ca anul acesta la romana am nevoie de 300 de pagini;
Hai treaca de la mine, eu ca eu, dar ce fac copii aia ambitiosi, dar care nu au o conexiune la internet, care nu au un calculator, care cu siguranta nu isi vor permite sa mearga intr-un loc unde sa aiba acces la internet si sa plateasca atata hartia scoasa la imprimanta, ce vor face astia, domnilor din invatamant?!
Cu un calcul simplu, luam trei materii: romana scris, matematica, biologie, si socotim;
- romana: (100*1)+(100*1)+(100*1) = 300
- matematica: (100*1)+(100*1)+(100*1) = 300
- biologie: (100*1)+(100*1)+(100*1) = 300
TOTAL: 900 de pagini! frumos asa…
+ (100*1)+(100*1)+(100*1) = 300 (daca o persoana nu poate opta pentru proba la educatie fizica)
TOTAL (caz aparte): 1200.
CONCLUZIA: ADIO PADURI!

Dar tot nu am inteles de unde banii pentru aceste pagini, in cazul celor fara posibilitati materiale decente?!
Imi place ca ba ne ia cecul de alocatie, ba ni-l restituie(desi pana acum nu am primit cec incepand cu luna ianuarie).
Nu stiu la ce s-au gandit cand au spus ca cei care am implinit 18 ani nu mai avem nevoie de cecuri, pe langa ca sunt niste bani cu care ti-ai cumpara ceva infim, de fapt nu prea vad ce ai putea sa faci cu banii pe o luna; cred ca s-au gandit ca daca avem 18 ani avem automat si bani sau suntem angajati si castigam cat ei!
Spune si tu daca domnii astia mai contempleaza asupra faptelor sale, cum o facea Moromete, eu unul vad ca astia parca si-ar trai viata lor, batandu-si joc de viata noastra, totul merge asa, la fel ca un joc pueril: UITE CECUL, NU E CECUL! (daca ai uitat vreodata unde te afli iti reamintesc eu, e ROMANIA).
Ce e de facut?! cei care au trecut prin asta, adica prin nenorocitul de bacalaureat ne acuza ca doar ne plangem, ca la fel a fost si la ei, si poate la fel va fi si la anul, pentru ca sincer cred ca suntem legati la maini, nimeni in tara asta nu are un cuvant de spus deasupra cuvantului LOR?!
Chiar nu mai avem o voce, noi, tocmai cei care ne vom “bucura” de examenul de bacalaureat anul acesta, tocmai noi care ne traim ultimul an de licean, tocmai noi nu avem nici o parere… imi placea sloganul: PAREREA TA CONTEAZA! dar se pare ca era doar un slogan, in realitate nu esti ascultat!
Greva?! ar fi o solutie, dar totusi ne luptam cu “minti luminate” conduc invatamantul romanesc, si noi studiem intens in scolile din Romania deci va fi tiranica o iesire in strada, si poate nu va fi cazul, toate se rezolva si pana la urma poate trebuie sa existe o generatie pe care sa o sacrifice, pe care sa isi faca ei experimentele lor demne de cobaii din laboratoare, tare frica mi ca voi ajunge sa spun intr-un final doar ASTA E! SI NU E ALTA!