Mainile imi tremura, sunt doar un alt drogat, dar drogul l-am uitat; cineva doza mi-a furat!
Ce se intampla cu mine, ma schimb sau am vedeni? Sunt stapan pe mine, sau sunt o simpla frunza furata de vant, incotro ma-ndrept? Se spulbera lumea mea, sau merg eu pe marginea prapastiei, sunt pierdut sau poate doar e ceata.
Am ajuns intr-ul alt punct de pe care trebuie sa imi schimb directia, ori e alba, ori e neagra, nu poate sa fie gri in nici un caz, trebuie sa ma formez pe mine ca persoana si sa imi gasesc adevarata personalitate pe care sa o dezvolt pentru ca am acum ma consider un imitator, parca inca invat sa merg si adesea ma impiedic, nu mi-am croit inca drumul meu in viata si timpul nu sta pe loc, daca continui ca si pana acum nu e de bine ma indrept incet si sigur catre un drum care nu imi va ierta iesirile-n decor, trebuie sa ma redresez, trebuie sa imi gasesc drumul.
Sunt cu capul in nori, visez, sau pur si simplu s-a apropiat cerul de pamant? La fel ca drogati traiesc intr-o lumea a mea, intr-un balon care la o simpla atingere se sparge, nu e bine, cum sa fi drogat o viata intreaga, pai atunci asta nu mai e viata, trebuie sa fiu treaz, realist cu privirea inainte si capu’ sus, dar inca nu sunt asa, ce dracu imi lipseste?! Doza, asta trebuie sa fie. Dar care doza?! Doza de fericire, de dragoste, de adrenalina, sau care imi e doza ce imi lipseste, sau poate imi trebuie cate putin din toate?
Vreau ceva, atunci de ce nu lupt pentru ceea ce imi doresc? De ce oare renunt atat de usor, cu siguranta pentru ca nu stiu daca acel lucru e cel care mi-l doresc cu adevarat, apare mereu intrebarea: “daca dupa colt gasesc altul mai bun?” si uita cum raman fara nimic, daca ma uit acum in oglinda nu vad nimic, doar un corp imbracat cu niste carpe dar care nu reprezinta nimic pentru nimeni, parca era mai bine daca eram o fantoma pentru a le putea perminte celorlalti sa treaca prin mine ca sa nu mai fie nevoiti sa ma ocoleasca, ma mir ca inca nu ma imping cu brutalitate din calea lor si inca prefera sa ma ocoleasca, dar odata unul nu ma va ierta, ma va calca in picioare si atunci ma voi considera si eu util, voi fi elementul pe care cineva isi va descarca nervii, atunci voi spune: exist!
Adica cum, nu mai vreau sa lupt? eu oare ma aud, sau totul se petrece undeva in mintea mea unde mie mie frica sa iau decizii, parca sunt teleghidat, cine dracu ma manuieste printr-o telecomanda?!
Cum sa ma indrept? Presupun ca o astfel de schimbare se realizeaza prin mari sacrificii, ce trebuie sa sacrific?
Inca mai tremur…

De cate ori nu ai avut pe cineva in preajma ta care, satul pana peste cap de probleme tale de adaptare la un mediu sau un grup, ti-a “aruncat-o in fata” trebuie sa te adaptezi, ca si cum lumea se termina acolo, alta alternativa nu mai exista, dar inca nu vreau sa cred asta dar suntem intr-o lume, in democratie cum s-ar spune dar totusi parca stam dupa gratii, gandurile ne zboara departe, dar pasul nu trece pragul celulei.
Nu imi place mediul, toti sunt la fel eu ma vad mai cu mot, ma vad diferit, nu ii inteleg eu pe ei, dar nici ei pe mine, suntem dezorientati, dam vina uni pe altii, eu ma vad normal, poate putin prea precaut, prea ganditor, prea sensibil, dar totodata am inclinati si spre cealalta parte, cad in extreme cateodata, nu pot sa ajung si eu undeva la mijloc, pe o linie de plutire;
Toti sunt asa, trebuie sa te adaptezi, sa fi ca ei, eu unul nu vreau, iar lipsa aceasta a mea de vointa ma transforma intr-un om retras, un primitiv; prea multa lume fuge de sinceritatea mea, de felul cum am obiceiul sa pun problema si tocmai ce am aflat ca exista de fapt mai multe adevaruri, deci pe cine sa mai crezi, toti mint; ei s-au obisnuit sa fie mintiti dar sa minta si ei la randul lor.
Va urma o uniformizare, nu avem mult pana sa devenim noi insine niste masini, daca nu cumva am facut-o deja, pentru ca avem o majoritate a populatiei care treieste in monotonie, care e “obligata” sa faca mereu aceleasi lucruri si impiedicata sa treaca granitele, cu toate ca traim in zile in care internetul te duce in celalat capat al lumii, totusi, ca si om ramai pe loc, nu evoluezi!
Orice sentiment de iubire adus in discutie ar fi o prefacatorie, dorintele carnale le vezi cum se dezlantuie pe strada, esti vanatorul mai mereu, asta fac to(n)ti, tu ramai de fraier daca esti altfel, trebuie sa te adaptezi; dar ai observat cat de greu e?
Ar trebui sa pleci departe de locurile cunoscute si oameni dragi sa iti creezi o personalitate cu care sa razbesti in viata si acolo sa o iei de la capat, altfel nu ai nici o sansa, nu poti sa te transformi peste noapte din baiat cu cei 7 ani de acasa intr-un nesimtit si un egoist inrait, sau cel putin nu toti pot!
Trebuie sa te adaptezi, probabil doar asa vei ajunge la capat, altfel vei cadea mult prea devreme.

Hai sa terminam cu prefacatoria asta, nu ne pasa de ceilalti, fiecare e doar pentru el!
Recent, o persoana a inceput sa imi adreseze intrebari de genul: “Daca ai avea putere sa schimbi ceva in bine care ar fi acel lucru?”; Hai sa ne intelegem de la bun inceput, nu am puteri, nu vreau sa am puteri, incep sa accept totul asa cum e, chiar nu as schimba nimic, sau cel putin nu mai am de gand sa ma “laud” ca eu as fi mai altfel decat restul sau sa ma arat interesat de schimbarile in bine doar pentru a crea impresia ca nu is egoist, nu dom’le s-au dus acele vremuri, incep sa invat cum sa imi indeplinesc pe deplin deprinderile de egoist, si chiar vreau sa ajung un egoit inrait!
Imi pasa de ceilalti? Hai sa fiu realist, cui ii pasa de mine? Probabil ca nu exista alte persoane in afara parintilor care sa fie interesate de persoana mea, de binele meu, de viitorul meu, atunci mie de ce mi-ar pasa de altii?
Trebuie sa ma axez pe dezvoltarea mea individuala, sa incep sa las deoparte favorurile, pentru ca ele inseamna in primul rand timp pierdut, nu odata am fost dezamagit de anumite persoane, e de cacat cand tu nu stii sa refuzi anumite persoane si le faci pe plac, iar cand ai si tu o problema ei stiu sa isi gaseasca o scuza, iar tu trebuie sa o rezolvi singur, e clar: fiecare pentru el!
In ultima vreme am vazut multe jocuri teatrale, uni chiar au talent in jocul de teatru, deci ajungi sa ii crezi pe bune si abia in momentul cand le descoperi adevarata fata iti dai seama ca sau folosit de tine, hai sa lasam uneltele la locul lor, noi nu suntem moneda de schimb a nimanui.
Egoismul este lectia care iti asigura cele mai inalte scaune in viata, doar cu ajutorul lui poti sa te dezvolti ca persoana si ca om; egoisti isi pierd prieteni? Ar trebui clarificata notiunea de “prieten”, cine ne este acest prieten, omul care doar profita de bunatatea noastra, sau cel care ne intelege pe deplin si se pune in locul nostru pentru a putea realiza cand ne este greu si cand nu.
NU, nu vreau eu sa fiu cel care salveaza planeta, sau cel putin nu vreau sa fiu cel care se bate cu pumni in piept ca ar face aia si aialalta, pentru ca vorbele in ziua de azi nu mai inseamna nimic, faptele sunt totul, cand imi adresezi o intrebare: “I-ai ajuta pe cei care au nevoie?!” raspunsul meu va fi unul NU, de ce NU? Pentru ca astfel de intrebari nu se adreseaza, sau cel putin eu prefer sa ma abtin, depinde de fiecare ce rost are sa spun ca DA ca mai apoi sa le trantesc usa in nas celor care au nevoie de o mana de ajutor, adevarata fata a oamenilor o descoperi in situati extreme, cand omul e inghesuit, e constrans.
La 18 ani, cand incepi sa realizezi ce conteaza, nu te poti gandi decat la ce iti doresti de la viitor si cum o sa faci ca sa iti asiguri un venit cat mai curand ca sa te poti pune pe picioarele tale, nu poti depinde o viata intreaga de parinti, egoismul va fi o arma impotriva slabiciunilor, probabil vei ajunge sa transformi egoismul in religie, dar poate acum, mai mult ca niciodata doar cei egoisti razbat in viata!

Imi pasa, dar nu de tine, de altcineva.