Iarasi am fost rascolit de putinele amintiri pe care le mai pastrez, amintiri de o zi, insa cu care as putea scrie o carte, amintiri de o privire, dar indeajuns de multe amintiri incat sa imi povestesc propria mea poveste, dar totusi m-am pierdut, pentru ca am ajuns sa ma intreb: cine sunt eu?
Am luat cartea de identitate in mana, e tiparita recent, privesc poza, o persoana mult prea serioasa, pare mai matura, pare batrana, eu sa fiu acea persoana? Imi este atribuit un cod, de fapt in lumea asta oriunde as merge ma identific cu un sir de numere, ciudat, nume, prenume, tata, mama, domiciliul… date inutile, nu scrie in cartea de identitate: cine sunt eu?
Si daca ies pe strada, iar un copil ma-ntreaba: cine sunt eu?; atunci eu ce ii voi raspunde? Mi-am pierdut personalitatea, o persoana draga s-a inchis in propria lume si imi e asa greu sa ajung la ea, nu pot sa o scot din propria temnita, uneori cred ca e pierduta definitiv, alteori sunt de parerea ca lumea sa e scutul cu care se apara impotriva tuturor nedreptatilor care o inconjoara, dar as fi vrut sa fiu langa ea, sau cel putin sa fi stiut sa o pastrez cand a fost ea langa mine, sau cel putin sa o pot face sa rada, probabil atunci stiam cine sunt eu! Pentru ca eu as fi putut fi unicul om care ii dadea sens vietii ei, dar am pierdut, nu am fost, nu sunt, deci nu stiu cine sunt eu, inca sunt pierdut…
Fug ca disperatu, cad in bratele altcuiva apoi mereu ma reintorc in gand la ea, nu mai am nici o carare in viata toate sunt in ceata pentru mine, daca e sa ma intrebi cine sunt eu si ce voi face maine, nu voi sti raspunsul.
Sa ma inchid si eu in spatele unui zid de beton? Sa mor un enigmatic? Si inca cati au impresia ca ma cunosc, dar eu sunt de parere ca inca pot surprinde; mai am o sansa sa fiu apreciat pentru ceva, sa fiu codul indescifrabil, lacatul fara cheie, mai pot eu oare?
Cine sunt eu? Asta trebuia sa imi fie prima intrebare cand am venit pe lume, dar daca ma minteau?! Probabil asa a fost sa fie, a fost lasat sa ma descopar singur, dar daca nu pot de unul singur? Orice barbat are nevoie de o femeie, nu ma indoiesc de asta, dar daca cea care putea sa fie a mea, s-a inchis pentru totdeauna intr-o lume in care nu poti patrunde? Atunci as putea ramane un anonim si pentru mine, pentru ca nici eu nu stiu cine sunt.
Ingeri, demoni, oameni…
NU STIU NICI EU CINE SUNT SI CE VREAU DE LA VIATA! INTUNERIC…

Mainile imi tremura, sunt doar un alt drogat, dar drogul l-am uitat; cineva doza mi-a furat!
Ce se intampla cu mine, ma schimb sau am vedeni? Sunt stapan pe mine, sau sunt o simpla frunza furata de vant, incotro ma-ndrept? Se spulbera lumea mea, sau merg eu pe marginea prapastiei, sunt pierdut sau poate doar e ceata.
Am ajuns intr-ul alt punct de pe care trebuie sa imi schimb directia, ori e alba, ori e neagra, nu poate sa fie gri in nici un caz, trebuie sa ma formez pe mine ca persoana si sa imi gasesc adevarata personalitate pe care sa o dezvolt pentru ca am acum ma consider un imitator, parca inca invat sa merg si adesea ma impiedic, nu mi-am croit inca drumul meu in viata si timpul nu sta pe loc, daca continui ca si pana acum nu e de bine ma indrept incet si sigur catre un drum care nu imi va ierta iesirile-n decor, trebuie sa ma redresez, trebuie sa imi gasesc drumul.
Sunt cu capul in nori, visez, sau pur si simplu s-a apropiat cerul de pamant? La fel ca drogati traiesc intr-o lumea a mea, intr-un balon care la o simpla atingere se sparge, nu e bine, cum sa fi drogat o viata intreaga, pai atunci asta nu mai e viata, trebuie sa fiu treaz, realist cu privirea inainte si capu’ sus, dar inca nu sunt asa, ce dracu imi lipseste?! Doza, asta trebuie sa fie. Dar care doza?! Doza de fericire, de dragoste, de adrenalina, sau care imi e doza ce imi lipseste, sau poate imi trebuie cate putin din toate?
Vreau ceva, atunci de ce nu lupt pentru ceea ce imi doresc? De ce oare renunt atat de usor, cu siguranta pentru ca nu stiu daca acel lucru e cel care mi-l doresc cu adevarat, apare mereu intrebarea: “daca dupa colt gasesc altul mai bun?” si uita cum raman fara nimic, daca ma uit acum in oglinda nu vad nimic, doar un corp imbracat cu niste carpe dar care nu reprezinta nimic pentru nimeni, parca era mai bine daca eram o fantoma pentru a le putea perminte celorlalti sa treaca prin mine ca sa nu mai fie nevoiti sa ma ocoleasca, ma mir ca inca nu ma imping cu brutalitate din calea lor si inca prefera sa ma ocoleasca, dar odata unul nu ma va ierta, ma va calca in picioare si atunci ma voi considera si eu util, voi fi elementul pe care cineva isi va descarca nervii, atunci voi spune: exist!
Adica cum, nu mai vreau sa lupt? eu oare ma aud, sau totul se petrece undeva in mintea mea unde mie mie frica sa iau decizii, parca sunt teleghidat, cine dracu ma manuieste printr-o telecomanda?!
Cum sa ma indrept? Presupun ca o astfel de schimbare se realizeaza prin mari sacrificii, ce trebuie sa sacrific?
Inca mai tremur…

Hai sa terminam cu prefacatoria asta, nu ne pasa de ceilalti, fiecare e doar pentru el!
Recent, o persoana a inceput sa imi adreseze intrebari de genul: “Daca ai avea putere sa schimbi ceva in bine care ar fi acel lucru?”; Hai sa ne intelegem de la bun inceput, nu am puteri, nu vreau sa am puteri, incep sa accept totul asa cum e, chiar nu as schimba nimic, sau cel putin nu mai am de gand sa ma “laud” ca eu as fi mai altfel decat restul sau sa ma arat interesat de schimbarile in bine doar pentru a crea impresia ca nu is egoist, nu dom’le s-au dus acele vremuri, incep sa invat cum sa imi indeplinesc pe deplin deprinderile de egoist, si chiar vreau sa ajung un egoit inrait!
Imi pasa de ceilalti? Hai sa fiu realist, cui ii pasa de mine? Probabil ca nu exista alte persoane in afara parintilor care sa fie interesate de persoana mea, de binele meu, de viitorul meu, atunci mie de ce mi-ar pasa de altii?
Trebuie sa ma axez pe dezvoltarea mea individuala, sa incep sa las deoparte favorurile, pentru ca ele inseamna in primul rand timp pierdut, nu odata am fost dezamagit de anumite persoane, e de cacat cand tu nu stii sa refuzi anumite persoane si le faci pe plac, iar cand ai si tu o problema ei stiu sa isi gaseasca o scuza, iar tu trebuie sa o rezolvi singur, e clar: fiecare pentru el!
In ultima vreme am vazut multe jocuri teatrale, uni chiar au talent in jocul de teatru, deci ajungi sa ii crezi pe bune si abia in momentul cand le descoperi adevarata fata iti dai seama ca sau folosit de tine, hai sa lasam uneltele la locul lor, noi nu suntem moneda de schimb a nimanui.
Egoismul este lectia care iti asigura cele mai inalte scaune in viata, doar cu ajutorul lui poti sa te dezvolti ca persoana si ca om; egoisti isi pierd prieteni? Ar trebui clarificata notiunea de “prieten”, cine ne este acest prieten, omul care doar profita de bunatatea noastra, sau cel care ne intelege pe deplin si se pune in locul nostru pentru a putea realiza cand ne este greu si cand nu.
NU, nu vreau eu sa fiu cel care salveaza planeta, sau cel putin nu vreau sa fiu cel care se bate cu pumni in piept ca ar face aia si aialalta, pentru ca vorbele in ziua de azi nu mai inseamna nimic, faptele sunt totul, cand imi adresezi o intrebare: “I-ai ajuta pe cei care au nevoie?!” raspunsul meu va fi unul NU, de ce NU? Pentru ca astfel de intrebari nu se adreseaza, sau cel putin eu prefer sa ma abtin, depinde de fiecare ce rost are sa spun ca DA ca mai apoi sa le trantesc usa in nas celor care au nevoie de o mana de ajutor, adevarata fata a oamenilor o descoperi in situati extreme, cand omul e inghesuit, e constrans.
La 18 ani, cand incepi sa realizezi ce conteaza, nu te poti gandi decat la ce iti doresti de la viitor si cum o sa faci ca sa iti asiguri un venit cat mai curand ca sa te poti pune pe picioarele tale, nu poti depinde o viata intreaga de parinti, egoismul va fi o arma impotriva slabiciunilor, probabil vei ajunge sa transformi egoismul in religie, dar poate acum, mai mult ca niciodata doar cei egoisti razbat in viata!

Imi pasa, dar nu de tine, de altcineva.