E tarziu, numa ce am dat buzna in camera, ar trebui sa dorm, dar nu am somn, nu ar trebui sa mai scriu pentru ca am spus ca i-au o pauza, dar blogul imi ramane coltul meu privat in care sa imi vars visele si gandurile pe care le mai am, incerc de ceva vreme sa ma inteleg pe mine, de ce nu sunt la fel ca ceilalti, sa ajung un inconstient, sa nu mai gandesc fiecare nimic, sa nu mai incerc sa inteleg fiecare gest si fiecare privire aruncata razlet, acum ma intreb oare EA ce simte?!
Cum am ajuns sa fiu pentru ea, sunt bun doar ca un prieten, sau pot fi sufletul peren de care are ea nevoie?! Am atatea defecte, nu sunt deloc genul de baiat popular, nu umblu in gastile ce sunt atat de bine vazute, sunt atat de linistit si cateodata poate cad in extreme, sunt poate prea retras, dar tind sa cred ca o cunosc cat de cat, si asta doar din conversatiile care nu se mai terminau, am impresia ca stie ce vrea de la viata, ceea ce stiu si eu, vreau doar un suflet langa mine in mocirla aceasta de false impresi, as vrea sa stie ca nu ii cer mai mult decat iubire, oare nu poti sa juri pentru dragoste?!
Dar daca au tocmai prietenele sale o influenta negativa asupra ei, daca cumva se prinde si ea de placerile trecatoare si uita ce conteaza cu adevarat, simt ca am incredere sa ii dau totul, dar nu stiu daca e dispusa sa il accepte, daca e la fel ca celelalte si am doar false impresi, atunci ce o sa ma fac?
Cum o sa pot sa ma intalnesc cu ea ca sa-i vorbesc cu inima?! Oare ce isi doreste cu adevarat?! Ar trebui sa fiu unul dintre multele persoane care arata bine si au un corp atletic, sa fiu un baiat cool si dorit de toate fetele incat ea sa se simta o invingatoare doar pentru ca eu o doresc atat de mult?
De ce trebuie sa fiu asa cum sunt?! Daca as fi omul de la coltul strazi, plin de vicii mirosind a alcool, dar cu inima larga si dornic sa o imbratiseze, s-ar mai uita la mine?! Daca voi ramane mereu in cubul meu de carton ma va privi mereu ca un inadaptat?!
Cum sa aflu daca raspunsul ei e DA sau NU?! Probabil si acum daca citeste acest articol nu ii va trece prin gand ca i se adreseaza, iar daca va intreba eu, sunt la fel de slab incat voi nega ca are vreo legatura, diferenta izbitoare e din pricina faptului ca ea e dorita atat de mult si isi poate alege norocul, iar eu astept ca la loterie sa aflu ce isi doreste …
De ce oameni nu pot sa spuna sincer ce isi doresc, sau de ce dracu nu am si eu puterea sa adresez o intrebare? Cu siguranta as ajunge doar un penibil, presimt raspunsul inca de pe acum: “Alin, tu esti prea linistit pentru mine, esti baiat bun, dar nu cred ca putem fi mai mult decat prieteni!” sau poate ca astfel de lucruri nu se intreaba, dar oare peste o vreme cand voi fi relativ mai aproape de ea se va schimba ceva?! Posibil sa isi traiasca mereu propria drama si sa se reintoarca la vechea relatie pe care si acum o are in gand…
De ce m-am atasat atat de mult de ea?! Se pune intrebarea: Oare nu e la fel cu toti ceilalti?! Eu ca un om simplu ma simt special ca intretinem discuti atat de dese, e printre putinele persoane care au tinut legatura cu mine orice a fost, si totusi e singura de care m-am atasat intr-un mod obsesiv!
Pe strand nu voi fi la vara, nu de alta, dar inca nu am ajuns sa invat sa plutesc, in club probabil ca nu voi ajunge prea des, nu sunt genul de om care se distreaza, mereu ma uit la ce fac alti, si cel mai greu in ultima vreme mi se pare: lupta in care trebuie sa te feresti de lovitura prostului!
Ea doarme acum si ma intreb: Oare ce viseaza?! M-am pierdut printre vise incat mie greu sa revin cu picioarele pe pamant, cateodata am impresia ca am visat prea mult pentru o singura viata de om si m-am distrus definitiv…
Maine, de fapt se spune azi, voi vorbi iarasi cu ea, dar mereu voi fi un prieten, sau vrea sa imi fure sufletul?!

Daca as fi vis, nu as mai fi trist, probabil m-as pierde prin mintea sa intr-o noapte ca asta si m-as stinge la fel ca o flacara in desertul pustiului ce zace in inimi!

E desenat de o veche cunostiinta de a mea. E publicat fara consimtamatul ei, dar stiu ca in acea zi am vorbit cu ea prin simboluri.

Nu te zarisem decat odata si era de la spate, ochii tai nu ii vazura pe ai mei, dar te-ai intors grabita si te-ai impiedicat de prag, apoi ridicand privirea mai zarit in fata ta, in coltul opus, la cealalta intrare si tot ce ai avut de zis a fost: “E doar vina ta!” si ai plecat de unde ai venit si nu te-am mai zarit, eu am ramas pe loc cu un gand frumos.
Oare te-ai mai gandit in clipa urmatore ca ar putea insemna ceva?!
Nu stiu nimic, nu citesc gandurile tale, dar totusi stiu ca mi-au venit ganduri ciudate in minte si eu continuam sa le alung dand vina pe o simpla coincidenta, coincidenta planuita?! Privirea insistenta a mea asupra ta sa fi avrut vreun efect?! Dar eu stiu sigur ca nu fac vraji si tot ce vreau e sa te vad peste ani acolo unde iti doresti acum sa ajungi pentru ca eu ti-am spus odata: “am incredere in tine”.
Lucurile nu se schimba de la o zi la alta, nu ajungem acolo unde dorim peste noapte, dar totul cere timp si totul e un deja vu, ma reintorc la vorbele tale, timpul va decide de acum incolo soarta ta si soarta mea, se pare ca tot la mana lui ajungem.
Distanta dintre vorba mea si vorba ta e spre binele amanduora, binele meu e ca invat sa am rabdare si binele tau e ca te scap de sfaturi zilnice si vorbe care nu isi au rostul decat la timpul potrivit, care odata va veni si el!
Iti amintesti de mine odata in zi, sau cand iti e mai greu?
Incerc zilnic sa gasesc o cale de comunicare intre umbra mea si umbra ta, ne despart insa atatea obstacolele incat zilnic port un razboi cu mine insumi in incercarea de a te cataloga si de a te urca mereu pe piedestalul parfumat al visului dintai.
Din vina mea… sa te impiedici de pragurile pe care le intalnesti in viata, sunt cel ce o sa se invinovateasca daca orizontul tau nu va fi acolo ca sa te astepte!